Astazi am sa vorbesc de unul
din produsele mele favorite de make-up: fardul de obraz sau blush-ul.
Cum unele dintre iubitoarele
de machiaj si produse de machiaj colectioneaza rujuri, farduri de
ochi sau oje de unghii, la fel ma pasioneaza pe mine blush-urile.
Poate pentru ca sunt si foarte palida, consider ca un fard de obraz
poate sa-ti trezeasca intreaga fata, sa ti-o contureze, sa-ti puna in
valoare culoarea ochilor, un produs esential din punctul meu de
vedere. Pot sa renunt la ruj sau fard de ochi, chiar la rimel, insa
la blush, nu.
Intai, bineinteles am
incercat blush-urile pudra. Desi textura lor s-a imbunatatit
substantial in ultimii ani si nu mai sunt prafoase, au textura mai
uniforma si se blenduiesc bine, pot sa spun ca prefer blush-urile sub
forma de crema. De ce? Fac obrazul sa para mai proaspat, mai tanar,
par mai naturale decat cele pudra.
Va recomand fardurile crema
peste cele pudra mai ales daca aveti tenul uscat sau matur.
Diferenta de aspect va fi evidenta.
Dar de aici vine si marea
mea problema: am tenul gras, un produs crema nefixat cu pudra e greu
sa reziste pe obrazul meu mai ales un timp indelungat. Asa ca am
incercat multe farduri crema si am gasit in sfarsit unul minunat:
dureaza peste 8 ore pe fata mea fara a "curge", este
superpigmentat, este luminos, are nuante minunate.
Aceasta minune de fard este
HD Second skin de la Make Up Forever. Din pacate, l-am descoperit
ultimul in cautarea mea printre fardurile crema.
Il gasiti in Sephora sau pe
Strawberrynet, dar in Sephora se gasesc mai putine nuante, nu stiu de
ce.
Eu am trei nuante toate
luate de pe Strawberrynet. Nuantele cu 2 si cu 3 in fata sunt pentru
tenuri mai deschise la culoare, iar cele cu 4 si 5 au pigment mai
pronuntat fiind potrivite pentru tenuri inchise.
Il am in trei nuante : de la stanga la dreapta cu swatch-uri mai jos , neblenduite si blenduite:210 - nuanta Roz rece, discreta, perfecta pentru a "ridica" trasaturile
425- Cupru maroniu, o nuanta calda, cu iz de bronz
510- Zmeura, un roz saturat, inchis, perfect mai ales in anotimpul rece
Eu il aplic cu beauty
blender-ul umezit sau cu o pensula cu perii densi de la Real
Techniques cu miscari de tapotare si am grija sa il intind uniform
pe obraz. E superpigmentat, are o textura de gel- crema, deci cele
2,8 grame pe care le contine o sa va ajunga foarte mult timp, dar
totusi transparent si luminos, din cauza continutului de uleiuri si
ceara. Nu intra in pori sau riduri si faptul ca il am inca pe obraz
aproape integral cand ma intorc acasa dupa masa de la serviciu, m-a
facut un fan infocat. Arata minunat pe tenuri uscate, l-am incercat
cu succes si pe tenuri mature. Arata natural, nu e evident ca porti
fard, ci doar arati mai sanatoasa si mai luminoasa. E Holy Grail-ul
meu la farduri de obraz si il iubesc in mod special.
Daca vi se pare scump acest
blush puteti incerca trio-ul de la farduri crema de la Sleek . Eu am
caseta Pink California disponibila pe Make-up Shop.
Are culori frumoase , roz si piersica si ceva portocaliu cu particule de glitter,
rezista cam 4 ore pe tenul meu, probabil pe un ten normal sau uscat
mult mai mult.
Urmatorul fard pe care l-am
luat in cautarea mea a fost YSL - Creme de blush , in nuanta 04 - Portocaliu indraznet, pentru ca portocaliul este una din nuantele mele preferate de vara. In cazul acesta din pacate platesti doar
pentru marca, calitatea nefiind una extraordinara dupa parerea mea.
Fardul are o textura crema spre pudra, dar mata, nu luminoasa. La fel
dureaza in jur de 4-5 ore pe obraz , dar are intr-adevar o culoare
mai neobisnuita, o nuanta de portocaliu adevarat e greu de gasit atat
la rujuri cat si la blush-uri.
Urmatorul fard pe care l-am
luat este Chanel – Les Beiges Healthy Glow Sheer Colour Stick . Are
8 grame, e disponibil in 3 nuante, una roz, una piersicie si una
bronzie. Il gasiti in Sephora sau Douglas sau de pe strawberrynet de unde l-am
luat si eu vara trecuta.
L-am luat in nuanta 22 –
o piersica frumoasa, perfecta pentru primavara-vara. E natural, luminos, cu un
efect subtil, ca toata gama Les beiges de la Chanel, te face sa pari
sarutata de soare, si faptul ca e sub forma de stick este un plus,
deoarece este mai igienic.Swatchuri pentru fardul YSL la stanga si Chanel la dreapta:
Daca va pasioneaza vreunul din aceste farduri, pe strawberrynet este reducere de 10% la orice produs de machiaj pana pe 11 aprilie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu